LEGEA 465/4 NOIEMBRIE 2004

LEGE Nr. 465 din 4 noiembrie 2004
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 67/2004 privind instituirea la nivel naţional a Reţelei de informaţii contabile agricole
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1050 din 12 noiembrie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 67 din 13 august 2004 privind instituirea la nivel naţional a Reţelei de informaţii contabile agricole, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 august 2004, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„ART. 1

(1) Potrivit prezentei ordonanţe se înfiinţează Reţeaua de informaţii contabile agricole, denumită în continuare RICA.

(2) Scopul RICA este să culeagă informaţii contabile necesare pentru stabilirea anuală a veniturilor exploataţiilor agricole din câmpul de observare definit la art. 2 alin. (1) lit. f) şi efectuarea de analize ale activităţii economice a exploataţiilor agricole din câmpul de observare.”

2. La articolul 2, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„ART. 2

(1) În sensul prezentei ordonanţe, termenii de mai jos au următorul înţeles:”

3. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:

„CAP. 2

Criteriile de selectare a exploataţiilor agricole”

4. La articolul 3, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„ART. 3

(1) Criteriile de selectare a exploataţiilor agricole sunt următoarele:”

5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„ART. 5

(1) Comitetul Naţional pentru RICA, denumit în continuare Comitet Naţional, se constituie prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

(2) Comitetul Naţional aprobă planul pentru selectarea exploataţiilor participante, cu specificarea distribuirii pe categorii de exploataţii şi a regulilor detaliate pentru selectarea acestora şi raportul de implementare a planului de selectare a exploataţiilor participante.

(3) Preşedintele Comitetului Naţional este numit de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale dintre membrii comitetului.

(4) Comitetul Naţional adoptă propriul său regulament de procedură.

(5) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale poate înfiinţa pe fiecare dintre regiunile RICA definite la art. 2 alin. (1) lit. d) un comitet regional pentru RICA, denumit în continuare Comitet regional, care are obligaţia să coopereze cu Agenţia de Legătură, pentru selectarea exploataţiilor participante.

(6) Comitetul regional consultă Comitetul Naţional pentru verificarea conformităţii cu dispoziţiile art. 3, privind planul de selectare a exploataţiilor participante şi pentru examinarea critică şi aprecierea rezultatelor anuale ponderate ale RICA, ţinând seama, în special, de informaţiile provenite din alte surse statistice agricole şi din conturile naţionale.”

6. La articolul 6, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Agenţia de Legătură are următoarele atribuţii:”

7. La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

(2) Informaţiile contabile furnizate de fiecare fişă a exploataţiei participante trebuie să asigure caracterizarea exploataţiei participante din punct de vedere al factorilor de producţie ai acesteia, evaluarea venitului exploataţiei participante în diversele sale forme şi verificarea corectitudinii completării.”

8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„ART. 8
Şeful exploataţiei agricole, care este selectată ca exploataţie participantă, alege dintr-o listă alcătuită în acest scop de către Agenţia de Legătură un birou de contabilitate sau o organizaţie/instituţie care poate să completeze fişa exploataţiei în conformitate cu clauzele contractului prevăzut la art. 9.”

9. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:

„(2) Clauzele contractului trebuie să fie aceleaşi în toate regiunile RICA şi sunt stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
(3) Până la încheierea contractului menţionat anterior, îndatoririle birourilor de contabilitate, organizaţiilor/instituţiilor contractante sunt îndeplinite de către structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.”

10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„ART. 11

În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 se stabilesc obiectul analizelor menţionate la art. 1 alin. (2) şi modalităţile de selectare şi numărul exploataţiilor participante, în funcţie de obiectivele fiecărei analize.”

11. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„ART. 13

Şeful exploataţiei agricole, care este selectată în conformitate cu dispoziţiile art. 11, alege dintr-o listă alcătuită în acest scop de către Agenţia de Legătură un birou de contabilitate sau o organizaţie/instituţie care poate să completeze fişa specială a exploataţiei în conformitate cu clauzele contractului prevăzut la art. 14.”

12. La articolul 14, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:

„(2) Clauzele contractului, care trebuie să fie aceleaşi în toate regiunile RICA, sunt stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
(3) Până la încheierea contractului menţionat anterior, îndatoririle birourilor de contabilitate, organizaţiilor/instituţiilor contractante sunt îndeplinite de către structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.”

13. La articolul 16, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Solicitările făcute Comitetului Naţional, structurilor teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sau birourilor de contabilitate, organizaţiilor/instituţiilor contractante şi răspunsurile corespunzătoare vor fi înaintate în scris, prin intermediul Agenţiei de Legătură.”

14. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„ART. 17

Comitetul Naţional examinează în fiecare an, în luna octombrie, evoluţia veniturilor exploataţiilor agricole din România, în special pe baza rezultatelor actualizate ale RICA, şi este informat în mod regulat asupra activităţii acesteia.”

15. La articolul 19, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„ART. 19

(1) Problemele supuse spre examinare Comitetului Naţional de către preşedinte trebuie să respecte procedura prevăzută în prezentul articol.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *